Ioana Șulea este o tânără de 20 de ani din Târgu Mureș care a devenit recent campioană mondială la Bikini Fitness. Pentru această performanță se antrenează și de două ori pe săptămână, atunci când se află în perioada competițională.

Noua campioană mondială este legitimată la Clubul Sportiv din Târgu Mureș. A câștigat anul acesta șapte medalii internaționale, dintre care două au fost chiar de aur.

Ioana a mai câștigat la începutul acestui an medalia de aur și la Campionatul European de culturism și fitness, desfășurat la Santa Susana, în Spania.

O altă medalie importantă, de data aceasta e vorba de locul 2, este cea obținută la unul dintre cele mai importante concursuri de culturism și fitness din lume, Arnold Classic Europe, patronat chiar de Schwarzeneger.

Ioana Șulea are 1,78 cm și aproximativ 70 de kilograme în funcție de perioada în care se află, competițională sau nu.

A intrat în sala de fitness pentru prima dată în clasa a 9-a pentru a încerca să nu ia în greutate. Anterior practicase volei timp de patru ani, dar și alte sporturi.

În 2014 a suferit a doua operație de hernie de disc și apoi s-a ”îndrăgostit” de greutăți. Două luni mai târziu a participat la prima ei competiție oficială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here