Vocabularul nostru începe să se îmbogățească cu un nou cuvânt al cărui sens unii dintre noi nu îl înțeleg. Probabil ați citit sau auzit cuvântul demisexual. Dacă vă întrebați ce înseamnă atunci ați ajuns în locul potrivit pentru a afla.

Sensul cuvântului îl putem anticipa ușor pentru că e format din ”demi” și ”sexual”. Un demisexual nu este însă o persoană care are o sexualitate înjumătățită ci una care nu simte nici o atracție fizică pentru necunoscuți, indiferent cât de atrăgători pot fi aceștia pentru restul oamenilor.

Un demisexual poate să simtă o atracție sexuală față de o persoană abia după ce stabilește o legătură emoțională cu aceasta. Calitățile fizice nu joacă nici un rol în această ecuație a seducției.

Până se stabilește această legătură emoțională demisexualul se comportă față de ceilalți asemenea unei persoane frigide.

Cum îți poți da seama dacă ești demisexual!? Specialiștii susțin că spre deosebire de o persoană frigidă, demisexualul tânjește după o relație care să implice actul sexual. Practic își doresc o astfel de legătură care să nu urmărească doar partea materială a unei relații de cuplu însă de fiecare dată când trebuie să facă pasul necesar unei astfel de relații simt  piedică, o teamă de a ieși la o întâlnire din care ar putea să rezulte acest lucru.

De asemenea, filmele pentru adulți sunt inutile în stimularea sexuală.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here